Procesul de diagnosticarea a oricărei boli este un element important în vindecarea acesteia. Diagnosticarea
bolii de radiație, însă, este un proces foarte dificil. De ce? Pentru că boala de radiație face parte integrantă din evoluția noastră.
Deși este o vindecare extrem de lentă, boala de radiație se vindecă. În ultimii patru ani am ajuns la
convingerea fermă că nu există boli incurabile.
Evoluția către însănătoșire a fost doar în momentul în care am scăpat din oceanul imens de dezinformare.
Revelațiile nu sunt numai de natură religioasă. În momentul în care ai făcut o descoperire epocală, parcă ți se luminează
totul în fața ta. Lucrurile devin din ce în ce mai clare. Se așează singure la locul lor și construcția logică este atât de solidă
încât nimeni nu o poate clinti, măcar.
Da, eu am avut cancer. Eu am avut cancer într-o fază extrem de avansată. Eu m-am vindecat de boala de radiație.
Cancerul, provocat de expunerea masivă la microunde, a dispărut. A fost ca un fel de reacție difuză în absolut tot corpul. Toate celulele
mele au încercat să se apere împotriva expunerii la radiația nocivă. Anumite părți, expuse mai intens, au creat leziuni pe piele. În
restul corpului am avut o afectare difuză pe care abia în patru ani am reușit să o stăpânesc. Încă vindecarea completă nu pot să spun că
am atins-o. Nici nu cred că o voi atinge vreodată. În cele ce urmează vă voi explica de ce.
Înainte de a începe orice altă frază trebuie să menționez că există forme rapide ale bolii, adică în câteva ore un om expus
masiv la radiații de frecvență foarte mare, poate să înceteze din viață, și sunt forme lente sau, chiar, extrem de lente, în care
expunerea are loc în timp îndelungat și organismul dezvoltă forme de reacție specifice. În primul caz avem de a face cu o arsură rapidă,
iar în al doilea caz avem, mai degrabă, o evoluție a celulelor noastre, pas cu pas, într-un mediu schimbat, un mediu ostil vieții,
un mediu toxic. Ca o sugestie aș spune că ne prăjim de vii la o lumânare.
Cum știu că sufăr de boală de radiație? Este întrebarea care ne arată cum se pune acest diagnostic.
Răspunsul li se va părea foarte abrupt unora. Nu știi. Și nu știi dintr-o cauză foarte banală. Toți, absolut toți suferim,
mai mult sau mai puțin de boală de radiație. Deci, nici nu se pune problema că o ai sau nu, ci se pune problema dacă formele prin
care corpul tău recționează la expunerea la radiații, sunt, sau nu, periculoase pentru viața ta. Nici o clipă
să nu te gândești că ești sănătos. Trăiești într-un ocean electromagnetic și el te afectează. Din clipa în care te-ai născut
începe călătoria ta spre moarte. Încet, încet, îmbătrânești, iar îmbătrânirea ta se datorează expunerii la razele solare, o
formă de radiație naturală care face ca pe planeta Pâmânt să fie condiții pentru viață.
Dar, dacă totuși, insistați să aflați cum recunoaștem depășirea limitelor admisibile, trebuie să știți că fenomenul expunerii la
radiații, a organismelor vii, este un fenomen extrem de complex, dar poate fi explicat pentru oricine prin analogia cu funcționarea
unui motor de mașină. Radiația este asemeni căldurii produse în motor. Celulele sunt afectate de această energie. Există un
mecanism de drenare a energiei asemeni sistemului de răcire de la motor. Câtă vreme acest sistem de drenare nu este depășit de energia
la care celulele sunt expuse, nu se întâmplă absolut nimic rău. Celulele vor funționa perfect și nici nu vor reacționa la radiație.
Dacă, însă, mecanismul de drenare al energiei este depășit, celulele, fiind vii vor aplica diferite forme de reacție și vor transmite
către creier diferite semnale de alarmă. Aceste semnale de alarmă, medicii le numesc simptome și vă rog să citiți pagina cu
simptomele bolii de radiație. Când acestea devin supărătoare ne ducem la
medic să ne tratăm. Toate aceste simptome, în funcție de cât de gravă este boala le putem atribui tuturor bolilor știute și ne știute de medici.
Cea mai banală formă de boală de radiație este banala insolație. Toți cred că am făcut, cel puțin o dată în viață, insolație. De ce am făcut-o?
Pentru că ne-am crezut eroi și că nouă nu ni se poate întâmpla așa ceva și, bine înțeles, am stat ca proștii la soarele dogoritor de pe cer. Simplu.
Deci, deși voi nu credeți și foarte mulți se vor supăra foc, cred că toate bolile care nu au cauze mecanice, chimice sau biologice evidente,
toate sunt de fapt, stadii diferite ale bolii de radiație. Inclusiv bătrânețea naturală este o boală de radiație. Este o boală degenerativă, îar
eu o atribui expunerii la radiația electromagnetică. Deci nimeni nu vă va spune că aveți boală de radiație. Această denumire este acoperită
de multe alte boli inventate, dar cu aceiași cauză de bază. În plus, dezinformarea funcționează din plin. Nu se dorește aflarea adevărului.
Se vor pierde extrem de mulți bani. Minciuna este un lucru foarte lucrativ și bănos.
Ca o concluzie, vă spun că, la forma lentă de expunere, nimeni nu vă poate da un diagnostic evident. Este vorba despre proporția de elemente
supărătoare din lista de simptome. Când deja au ajuns prea multe, medicii nu mai fac față, dar nu-și vor recunoaște incompetența și vă vor
îndopa cu medicamente. Deci dacă aveți arsuri în stomac, mai gândiți-vă înaite de a băga în voi apă alcalină. S-ar putea să dereglați ceva
prin organismul vostru. Încercați reducerea expunerii la microunde, s-ar putea să vedeți efectul imediat după ce v-ați băgat în echipamentul
de protecție. Arsura a dispărut ca prin farmec, fără pastile și fără lichide dubioase.
Din păcate, foarte multă lume subestimează puterea acestor raze invizibile. Fiecare organ uman, aflat în apropierea centrului de emisie,
antenele telefonului celular, va fi afectat, mai mult sau mai puțin, funcție de gradul de expunere la radiațiile nocive. Vedeți și ce am scris
despre boala de radiaţie, și dacă vi se pare că aceste informații trebuie cunoscute și
de către alții, răspândiți-le. Nu le țineți secrete. Secretele ne vor omorâ cu zile.
Ca o alternativă, pentru documentare corectă, citiţi cartea cu păţaniile mele
"Baloane de săpun". În această carte găsiţi multe explicaţii şi demonstraţii ştiinţifice
explicate pe înţelesul tuturor.
Pentru a ne sprijinii munca pe care o facem, de a dezvălui adevărurile ascunse de alții și incomode pentru
ticăloși, vă rugăm să donați, atât cât considerați dumneavoastră. Acești bani au ca destinație achiziționarea
de aparate de înregistrare a acestei poluări, aparate sofisticate și extrem de scumpe. Aceste website este
întreținut și menținut pe linia de plutire cu efortul meu personal. El va funcționa atâta vreme cât eu respir
și, în tot acest timp, voi publica informație științifică, dovedită, reală, bazată pe cauzalitate și motivație,
singurele motoare reale ale omenirii. Aparatura nu este necesară pentru a-mi dovedi mie. Eu am dovedit tot
ceea ce afirm. Aparatura este necesară pentru protecția inocenților prin demonstrarea către autorități a
genocidului mondial la care sunt silit să asist neputincios. Cu alte cuvinte, ... vorbesc singur. (Pentru donații COD IBAN: RO40BRDE250SV09406042500)