Întotdeauna trebuie să ai o privire de ansamblu asupra sistemelor pe care le urmărești. Lucrurile se întâmplă, întotdeauna, după legități precise.
Că noi nu le cunoaștem, sau nu le vedem încă, este o altă chestiune. Pe această pagină sunt afișate date statistice comparative, ele sunt dovada
supremă că există o legătură foarte strânsă între energia din jurul organismelor vii și reactia de apărare numită, impropriu boală,
cancer.
săgețile triple sunt pentru navigarea între documente, cele două carusele de imagini sunt
identice, dar funcționează independent, pentru a putea face comparație între grafice, iar sub grafice găsiti datele primare și explicații
Studiați, pentru informarea și binele vostru, câte boli au inventat să ascundă efectele contaminării cu radiații. Iar,
numărul acestora este mult mai mare. Acestea sunt bolile pe care am apucat să le explic eu. Mai am, de postat, cel puțin 25 boli inventate de medici.
Toate acestea formează un mare sistem de fraudare la nivel mondial. Este o fraudă de încredere practicată de medicii care vă inventează boli,
O fraudă financiară, generată tot de medici și concernele farmaceutice, care vă mănâncă resursele dumneavoastră și pe cele ale sistemelor
de asigurări. Toată lumea este fericită numai voi sunteți bolnavi.
Graficele de mai sus reprezintă 50 de serii de procente ale deceselor cauzate de anumite boli și accidente, fiecare pentru o anumită boală.
Aceste procentaje pot fi subiective, în funcție de modă sau cultura medicală din țările respective. Sunt alese primele 50 boli cauzatoare
de moarte din Germania. Țările sunt sortate în ordinea consumului energetic pe cap de locuitor date de statistica EUROSTAT. Datele despre
boli sunt culese dintr-un website, foarte serios, dar pe care am să-l țin secret.
Această distribuție poate părea haotică, dar am lăsat-o exact așa cum am făcut-o prima dată. Este un material didactic foarte important și dovada
supremă că eu nu mă înșel. Totul, dar absolut totul, din ce este scris în pagina de cancer confirmă definiția
pe care am dat-o eu cancerului. O găsiți acolo. Energia din jurul celulei vii determină apariția reacției de apărare, numită cancer. Prezența
cancerului arată existența unui fenomen termodinamic de limită. De fapt, este o coacere, extrem de lentă, ireversibilă, cel puțin până acum, a
celulelor vii. Fenomenul este natural, există de când lumea vie a fost făcută. Există indiferent de voința umană, și este determinat de condițiile
mediului în care celulele funcționează. Concentrarea de energie duce la accelerarea locală a procesului și la apariția tumorilor, a celulelor mamut.
Iată ce văd eu din acest grafic, și văd extrem de clar, dacă voi nu vedeți acest lucru, este doar problema voastră, eu asta văd:
1. Deși țările sunt poziționate în ordinea consumului energetic pe cap de locuitor, graficul procentelor, pare, că variază haotic. Numai pare, deoarece
există o compunentă energetică ce nu este luată în calcul la statistica gradului de contaminare. Este luată numai energia artificială. O sursă imensă
de energie nu este prezentă în ordonarea impactului energetic pe locuitor. Este vorba despre Soare. El asigură un aport energetic important asupra
persoanelor și acesta diferă foarte mult de latitudine. Pentru a echilibra situația din punct de vedere logic, am să refac graficele, să le despart
în două grupe, în funcție de latitudinea medie a țării respective. În felul acesta lucrurile vor fi mult mai clare și vizibile.
Aceste rezultate sunt obținute cu mijloacele modeste, pe care le am la ora actuală, dar cu foarte multă știință. Vă dați seama ce le
pot face dacă am resurse financiare? Probabil de aceea nu am. Aș fi prea periculos pentru acei poluatori. Dumnezeu să ne ajute că
grele și curioase vremuri trăim.
Aici sunt datele primare. Deocamdată țin secretă sursa, spun doar că este un website pe internet.
Din păcate, foarte multă lume subestimează puterea acestei poluări invizibile. Din câte văd eu nu există om pe această planetă care să
nu fie afectat mai mult sau mai puţin. Lipsa de informare corectă și subestimarea puterii acestor radiații v-a adus în condiția de
bolnavi dependenți de un sistem la fel de bolnav. Vă rog să vedeţi şi pagina care explică boala de radiaţie.
Ca o alternativă, pentru documentare corectă, citiţi cartea cu păţaniile mele
"Baloane de săpun". În această carte găsiţi multe explicaţii şi demonstraţii ştiinţifice
explicate pe înţelesul tuturor. Nu credeți? Asta este, doar, problema dumneavoastră. Realitatea este asta.
Pentru a ne sprijinii munca pe care o facem, de a dezvălui adevărurile ascunse de alții și incomode pentru
ticăloși, vă rugăm să donați, atât cât considerați dumneavoastră. Acești bani au ca destinație achiziționarea
de aparate de înregistrare a acestei poluări, aparate sofisticate și extrem de scumpe. Aceste website este
întreținut și menținut pe linia de plutire cu efortul meu personal. El va funcționa atâta vreme cât eu respir
și, în tot acest timp, voi publica informație științifică, dovedită, reală, bazată pe cauzalitate și motivație,
singurele motoare reale ale omenirii. Aparatura nu este necesară pentru a-mi dovedi mie. Eu am dovedit tot
ceea ce afirm. Aparatura este necesară pentru protecția inocenților prin demonstrarea către autorități a
genocidului mondial la care sunt silit să asist neputincios. Cu alte cuvinte, ... vorbesc singur. (Pentru donații COD IBAN: RO40BRDE250SV09406042500)