Foarte mulţi oameni sunt atât de infatuaţi încât au impresia că universul este creat pentru ai deservi pe ei. Nu este aşa şi aceia care insistă să creadă că sunt stăpânii naturii vor avea mari surprize când se vor lovi de realitate. Realitatea este că există o legătură foarte strânsă între energia din jurul organismelor vii și reactia de apărare numită, impropriu boală, cancer. În acelaşi context, de prăjire a organismelor vii sub acţiunea lentă a energiilor uriaşe provenite de la astrul ce ne dă viaţă, se înscrie şi actuala criză mondială. INSOLAŢIA, pentru că despre ea este vorba, a pus stăpânire pe întreaga omenire. Terra este baleiată de energii uriaşe de la nord la sud şi oamenii, furnici inepte, se agită asemeni unui muşuroi de furnici prăjite sub lupa unui savant dement. Nu există nici un savant dement. Există, în schimb, forţe oculte care vor să perpetueze minciuna mondială şi să ţină oamenii în SCLAVIE INFORMAŢIONALĂ. De aceea oamenii nu pot să vadă realitatea. Nu pot să vadă în cuptorul nuclear lângă care locuim, Soarele, nu pot să vadă altceva decât ceea ce sunt lăsaţi să vadă. Soarele nu mai este acel astru bun şi blând. Acum Soarele UCIDE.

mai jos aveţi ataşate graficele cu oamenii afectaţi pe planetă de aceste energii uriaşe. Sursa datelor este Google, iar, în imagini, veţi găsi numărul de persoane afectate pe glob în funcţie de latitudine. Imaginile sunt grupate câte două, pe orizontală şi, cu ajutorul săgeţilor puteţi naviga în colecţia respectivă de imagini. Colecţiile sunt făcute astfel să cuprindă state aflate la latitudini comparabile. Se vede foarte clar cum oamenii sunt afectaţi SINCRON, în funcţie de înclinarea axei terestre în raport cu Soarele. Graficele, multe dintre ele sunt similare şi mai ales SINCRONE. Doar Soarele poate face acest lucru.

săgețile triple sunt pentru navigarea între documente, caruselele cu imagini sunt grupate căte două pe aceeaşi colecţie de imagini, pe orizontală. Pentru a putea face comparaţie între imagini. Cine sincronizează suferinţa pe planetă?

<<< >>>

Latitudini nordice.

 

Latitudini mediane nordice.

 

Latitudini ecuatoriale.

 

Latitudini mediane sudice.

 

Latitudini sudice.

 
 

<< înapoi la selectie la lista de articole

 
 
Pentru a ne sprijinii munca pe care o facem, de a dezvălui adevărurile ascunse de alții și incomode pentru ticăloși, vă rugăm să donați, atât cât considerați dumneavoastră. Acești bani au ca destinație achiziționarea de aparate de înregistrare a acestei poluări, aparate sofisticate și extrem de scumpe. Aceste website este întreținut și menținut pe linia de plutire cu efortul meu personal. El va funcționa atâta vreme cât eu respir și, în tot acest timp, voi publica informație științifică, dovedită, reală, bazată pe cauzalitate și motivație, singurele motoare reale ale omenirii. Aparatura nu este necesară pentru a-mi dovedi mie. Eu am dovedit tot ceea ce afirm. Aparatura este necesară pentru protecția inocenților prin demonstrarea către autorități a genocidului mondial la care sunt silit să asist neputincios. Cu alte cuvinte, ... vorbesc singur. (Pentru donații COD IBAN: RO40BRDE250SV09406042500)
 
Email Facebook LinkedIn vk Print Twitter