Nimeni nu s-a născut învăţat. Dumnezeu l-a dotat cu creier. Învăţătorii i-au populat creierul cu noţiuni, iar criminalii
l-au blocat cu o frică cum nu s-a mai văzut. Dacă se adaugă la această frică incultura tehnică reţeta pentru dezastru este completă. Frica îl va face pe acel
individ să-i fie frică de noţiuni şi de fenomene normale.
Căutările mele au început cu lucruri firești. M-am dus la un doctor de piele, care s-a întâmplat să-mi fie prieten apropiat, și m-a consultat
cu foarte mare acuratețe. Doctorul mi-a spus că am pielea "stresată". Acest lucru s-a întâmplat acum vreo şase ani. De atunci am căutat ca
bezmeticul aproape doi ani. Am ajuns să apelez la o sursă de informare foarte vastă, dar și foarte controversată, Internetul. Aici m-am
întâlnit prima dată cu acest cuvânt Morgellons. Acum, privind retrospectiv, tot doctorul meu avea dreptate. Așa au ei terminologia pentru
o piele atacată de ceva. Dar nu mi-a spus de ce sau de către cine este atacată pielea.
Nu am să vă înșir toate prostiile pe care le-am citit. Nu am să scriu aici despre cum m-am certat cu niște gospodine isterice, care se
uitau speriate la un floc ce se mișca. Am să trag doar concluziile pentru că mersul gândiri mele de la boală la sănătate este ilustrat
în carte, inclusiv cu combaterea dezinformări masive de care se ocupă criminalii care poluează planeta. Această isterie mondială este menită
să creeze confuzie şi să ascundă cauza reală a suferinţei oamenilor. Eu am supravieţuit, în primul rând, datorită faptului că am scăpat din
cercul de ceaţă informaţională creat în jurul acestui subiect.
Deci concluziile mele după peste patru ani de căutări sunt următoarele:
Morgellons este o isterie în masă provocată pentru a ascunde o boală reală. Este exacerbată frica oamenilor. Aceștia sunt duși în situația,
aproape paradoxală, de a se teme de propria umbră. Peste boala mortală reală, boala de radiație, oamenilor li se super stimulează frica.
Ei ajung să hiperbolizeze pericolul și ajung să se teamă de lucruri normale. Se tem de scame și de gângănii, de altfel normale. Se tem
de fenomene normale și li se pare paradoxal faptul că un fir de păr se lipește de mână. Este corect să spunem că un factor decisiv în
instalarea acestei frici îl reprezintă lipsa de educație tehnică sau pur și simplu educația pentru auto conservarea individului.
Educația precară joacă un rol esențial în răspândirea acestui fenomen. În special, acest fenomen, este dirijat de persoane criminale,
foarte inteligente, care se străduie din răsputeri să acopere o afacere care, poluează aşa de masiv şi periculos încât, se va sufoca
singură. Nu vă ascund că la un moment dat am fost tentat să mă dau de partea lor. De ce? Acolo sunt banii voștri. Da, sunt cinici vă
poluează și voi înșivă plătiți să vă poluați și mai apoi să muriți prematur.
Dar, ca să nu îmi pierd obiceiurile bune, după cum v-am obişnuit şi de alte dăţi am să plasez din
Wikipedia link-ul despre Morgellons.
Cel puţin nu mă voi obosi cu actualizarea prostiilor şi inepţiilor scrise de oameni care se consideră
deştepţi şi care nu fac altceva decât să ajute criminalii în efortul lor de a acoperii mizeria planetară pe care au creat-o prin răspândirea, fără discernământ, a comunicaţiilor
fără fir în domreniul microundelor. Microundele, după cum ştiţi, în cuptorul cu microunde, prăjesc carnea. Ce vă face să credeţi că aceleaşi
frecvenţe emise de telefonul celular sunt inofensive?
Pe lângă aceste fenomene există un fenomen esențial. Acela de a fi sclavii fenomenului microscop. Adică, hiperbolizarea, are legătură
și cu mărirea excesivă a unor particule sau elemente de țesut în așa fel că nu îți mai dai seama ce este acel țesut sau ce parte din
corpul omului sau animalului a fost mărită.
Trecând peste toate legendele am dedus logic că boala ascunsă de fenomenul Morgellons este de fapt
boală de radiație într-un stadiu avansat
de contaminare. Acele fibre (eu nu am avut niciodată fibre) sunt celule umane arse în așa fel încât și-au păstrat elasticitatea și se
comportă ca atare. Nu este nimic spectaculos. Totul în jurul nostru este construit din fibre.
Îndepărtarea energiilor uriașe de lângă țesutul viu va face ca acesta sau o bună parte din acesta să își revină la forma și compoziția
inițială. În cazul meu așa s-a întâmplat. Cura este foarte simplă și ieftină. Gândește cu propriul tău cap și stai departe de câmpurile
electromagnetice în care corpul tău se prăjește.
Vedeţi, pentru detalii suplimentare şi: boala de radiaţie" sau citiţi cartea cu păţaniile mele
"Baloane de săpun".
În această carte găsiţi multe explicaţii şi demonstraţii ştiinţifice explicate pe înţelesul tuturor.
Pentru a ne sprijinii munca pe care o facem, de a dezvălui adevărurile ascunse de alții și incomode pentru
ticăloși, vă rugăm să donați, atât cât considerați dumneavoastră. Acești bani au ca destinație achiziționarea
de aparate de înregistrare a acestei poluări, aparate sofisticate și extrem de scumpe. Aceste website este
întreținut și menținut pe linia de plutire cu efortul meu personal. El va funcționa atâta vreme cât eu respir
și, în tot acest timp, voi publica informație științifică, dovedită, reală, bazată pe cauzalitate și motivație,
singurele motoare reale ale omenirii. Aparatura nu este necesară pentru a-mi dovedi mie. Eu am dovedit tot
ceea ce afirm. Aparatura este necesară pentru protecția inocenților prin demonstrarea către autorități a
genocidului mondial la care sunt silit să asist neputincios. Cu alte cuvinte, ... vorbesc singur. (Pentru donații COD IBAN: RO40BRDE250SV09406042500)